CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR

  IANUARIE FEBRUARIE MARTIE APRILIE MAI IUNIE  
  IULIE AUGUST SEPTEMBRIE OCTOMBRIE NOIEMBRIE DECEMBRIE  
   1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30   
 

Sinaxar 18 Septembrie

 

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei.

Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina. Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile. Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni. Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei. Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

AriadnaAceastă sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia. Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă. Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sus

 

 
                 
Cautare in
Calendar-Ortodox.ro
Loading
Sfintii zilei
SINAXAR
 
 
                 
Calendar ortodox
Septembrie 2013
 
  SEPTEMBRIE  
  L Ma Mi J V S D  
  1 septembrie: anul nou bisericesc sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  8 septembrie: Nasterea Maicii Domnului sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei 14 septembrie: Inaltarea Sfintei Cruci  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei            
 
 
 
                 
  Pentru webmasteri  
 

Ortodoxronet

 
LEGATURI
OrtodoxRoNet
 
  Sfaturi ortodoxe  
  Crestinism Ortodox  
  Credo  
  Pr. Iulian Nistea  
  Filocalia  
  Ierodiacon Visarion  
  Parohia Offenbach am Main  
  Scara Raiului  
  Manastirea Saraca  
  Adevar Ortodox  
  Biserica Româna din Paris  
  Parohia "Sfanta Maria" - Dallas  
  Resurse Ortodoxe Românesti  
  Razboiul nevazut  
  Ortodocsi din Paris  
  Orthodox Sites Portal  
  Icoane bizantine  
  OrtodoxMedia  

sus

Asociatia Ortodoxronet