CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR

  IANUARIE FEBRUARIE MARTIE APRILIE MAI IUNIE  
  IULIE AUGUST SEPTEMBRIE OCTOMBRIE NOIEMBRIE DECEMBRIE  
   1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30 · 31   
 

 

Sinaxar 30 Mai

 

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.

Isaac (Isaachie) egumenulAcest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert.

Si venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor; dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor, dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zise sfântul: "De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc". A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres, întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi. Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei, şi petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Natalie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Varlaam, care eu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Romano şi Teletie, rare de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evplu, care s-a săvârşit fiind înfăşurat în piele de bou şi pus în arsura soarelui.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sus

 

 
                 
Cautare in
Calendar-Ortodox.ro
Loading
Sfintii zilei
SINAXAR
 
 
Pentru webmasteri

Ortodoxronet


                 
Calendar ortodox
Mai 2013
 
  MAI  
  L Ma Mi J V S D  
        sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei 21 mai: Sfintii imparati Constantin si Elena, cei intocmai cu Apostolii sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei    
 

Asociatia Ortodoxronet